21 de solicitări, în weekend, pentru pompierii mehedinţeni

2015_05_25_pompieriPompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, pentru acordarea primului-ajutor medical unui număr de 17 persoane cu diferite afecţiuni medicale, pemntru stingerea unui incendiu, deblocarea uşii unui apartament, dar şi pentru evacuarea apei acumulată în pasajul rutier din Punctul de Trecere a Frontierei –PF1.

Vineri, 22.05.2015, la ora 14.01, două echipaje de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Tr.Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă,  în localitatea Dîlbociţa, comuna Ilovăţ, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje. Flăcările au cuprins aprox. 3 tone de plante furajere. Cauza probabilă a incendiului a fost  determinată de crearea din culpă a condiţiilor pentru a genera incendiul

Duminică, 24.05.2015, la ora 11.48, un echipaj de pompieri, din cadrul Detaşamentului de pompieri Orşova, a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, în municipiul Orşova, B-dul 1 Decembrie 1918, pentru deblocarea uşii unui apartament, în interiorul căruia se afla un copil în vârstă de numai         2 ani. Pentru a debloca uşa, pompierii au pătruns în apartamentul situat la etajul IV, pe fereastră, cu ajutorul accesoriilor din dotare.

Duminică, 24.05.2015, la ora 19.47, un echipaj de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Tr. Severin, a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o motopompă, pentru evacuarea apei, acumulată în urma căderilor de precipitaţii, din pasajul rutier al  Punctului de Trecere a Frontierei – Porţile de Fier I.

Tot duminică, la ora 23.13, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Broşteni a intervenit, cu un buldoexcavator, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe DN 67, pe raza localităţii Meriş.

 PURTĂTOR DE CUVÂNT

Plt. maj. Ramona NISTOR