ISU Mehedinti – Buletin Informativ 9 iulie 2015

2015_07_09_pompieri    În data de 08.07.2015, la ora 15:35, Detaşamentul de Pompieri Orşova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, un ACI cu barcă pneumatică şi 7 subofiţeri, în mun. Orşova, pentru scoaterea unui cadavru din fluviul Dunărea. S-a acţionat cu accesoriile din dotare (cordiţe de salvare şi targa lopată) pentru scoaterea cadavrului aflat la distanţă mică de ţărm. Cadavrul, aflat într-o stare avansată de putrefacţie a fost preluat de echipa operativă de la I.M.L. Intervenţia s-a finalizat la ora 16:25.

    În data de 08.07.2015, la ora 15:56, Detaşamentul de Pompieri Orşova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi 8 subofiţeri, în mun. Orşova, pentru deblocarea unei uşi de apartament. La sosirea echipajelor de intervenţie, persoana a deschis uşa neavând nevoie de îngrijiri medicale. Intervenţia s-a finalizat la ora 16:20.

    În data de 08.07.2015, la ora 17:45, Staţia  de Pompieri Vânju Mare  a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi 6 subofiţeri, pe raza localitaţii Rogova, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj agricol (combină). Au ars motorul şi curelele de transmisie ale utilajului. La intervenţie a participat şi S.V.S.U. Rogova cu 5 voluntari. Au fost salvate culturile de grâu din vecinătate. Intervenţia s-a finalizat la ora 18:35.

    În data de 08.07.2015, la ora 19:56, Detaşamentul de Pompieri Drobeta Tr. Severin a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi 5 subofiţeri, în mun. Dr.Tr.Severin, pentru degajarea unei bucăţi de tencuială de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe, ce punea în pericol siguranţa cetăţenilor. S-a acţionat cu accesoriile din dotare şi a fost îndepărtată cca.10mp de tencuială. Intervenţia s-a finalizat la ora 20:45.

    Serviciul SMURD din cadrul I.S.U. ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi a intervenit la 8 urgenţe medicale.

Maior

Gabriel IVANUŞ